Exteriorul are o linie mai modernă și mai aerodinamică, iar bordul a fost integral redesenat, devenind mai ergonomic. Materialele folosite la interior sunt de calitate mai bună decât la SuperRNova.
Din noiembrie 2003 a fost îmbunătățită structura de rezistență a mașinii, variantele superioare de echipare primind și airbag pentru șofer, Solenza fiind primul model Dacia care emite pretenții moderne de siguranță pentru ocupanții acestuia.
Pentru acest model au existat două versiuni de motorizare: una pe benzină de 1,4 litri similară cu cea de pe SupeRNova și una diesel de 1,9 litri, identică cu cea de pe Renault Kangoo și asemănătoare cu cea de pe Dacia Pick-UP.
Începând din 2005, modificarea evacuării și a gestiunii electronice a injecției au permis încadrarea în normele de poluare Euro 4, până la acel moment încadrându-se în normele Euro 3.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu